Președintele de la Municipal Câmpina, Dan Chițu a luat decizia de a numi un nou tehnician la echipa prahoveană de eșalon secund care se află în acest moment pe loc retrogradabil.
Chiar dacă nu reziliase înțelegerea cu Vasile Cosarek, fapt așteptat să se petreacă aseară, Chițu l-a numit pe Petre Gigiu la cârma Municipalului. Noul tehnician a semnat un angajament valabil până în vara lui 2009, dar cu drept de renegociere la finele acestui campionat, dacă realizează obiectivul propus și anume salvarea de la retrogradare.
Gigiu a antrenat ultima oară o echipă din liga secundă din Dubai, Al Hamrya. Înainte de a semna cu Municipalul, Gigiu a fost văzut în tribună la ultimele trei partide ale Municipalului din acest retur, astfel că se poate spune că știe, cât de cât, ce-l așteaptă.
În acest sezon, echipa prahoveană a fost adevărată "devoratoare" de antrenori! Asta pentru că, Gigiu este al șaselea tehnician din acest sezon, după Ștefan Nanu, Imilian Șerbănică, Cristi Dumitru, Gabi Stan și Vasile Cosarek!
Înainte de a susține primul antrenament la Câmpina, Gigiu a declarat: "Trebuie să antreneze cineva și echipele aflate în criză și eu nu sunt un antrenor laș, ci unul căruia îi plac promovările. Sper în salvarea de la retrogradare, iar în acest moment nu mă gândesc la altceva decât la meciul de la București, cu Intergaz, o adevărată finală pentru rămânerea în eșalonul secund. " – a spus Gigiu, care va da piept, la debutul său, chiar cu antrenorul dat afară de la Câmpina de actualii săi elevi, anume Ștefan Nanu.
Ultima experiență a lui Gigiu, ca antrenor, în România, a fost tot în Prahova, la Astra Ploiești, unde a fost schimbat chiar de către Cosarek, în primăvara anului 2006.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER